Ultimele articole
23 | 06 | 2010
ING mi-a dat banii înapoi
Publicat de tubibu la 12:41 ...
După cum povesteam aici, mi se luaseră bani din cont pentru nişte extrase pe care le-am primit când deja nu mai aveam nevoie de ele.
După o probabilă urecheală trasă de ING Olanda, am fost căutat de ING România. Şi-au cerut scuze pentru situaţia creată şi mi-au returnat taxa pentru extrase. Deci, se poate!
13 | 05 | 2010
ING vrea să ştie dacă sunt căsătorit
Publicat de tubibu la 15:48 ...
ING şi datele personale
Azi am fost la ING pentru actualizarea datelor. Pe lângă întrebări de bun-simţ (dacă am aceeaşi adresă, acelaşi număr de telefon, acelaşi e-mail) mi s-au pus şi nişte întrebări care sunt mai degrabă de natură personală. Am fost întrebat, printre altele, dacă sunt căsătorit şi ce venituri am.
Conform regulamentului nr. 9 din 03/07/2008 elaborat de către Banca Naţională a României, băncile au într-adevăr obligaţia să colecteze anumite date, în ideea de a facilita verificările în cazul apariţiei unor suspiciuni privind cazuri de spălări de bani, terorism etc. Nu văd însă ce poate avea de a face terorismul cu starea mea civilă. Cât despre veniturile mele, le declar în mod conştiincios la administraţia financiară. Nu cred că este problema băncii câţi bani câştig eu.
Ce-i drept, formularea din regulamentul BNR nu este cea mai fericită: “Identificarea clienţilor persoane fizice are în vedere obţinerea cel puţin a următoarelor informaţii: [...]“. Din asta băncile par să fi înţeles că pot cere chiar orice fel de informaţii. Nu cred că-i tocmai aşa. O să cer o opinie din partea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
10 | 05 | 2010
ING umblă cu ocaua mică
Publicat de tubibu la 11:29 ...
Într-o postare anterioară, povesteam cum n-am putut face actualizarea datelor personale fiindcă nu aveam cardul la mine.
Între timp, eu n-am mai ajuns pe la bancă, iar ING şi-a pus ameninţarea în practică. Dar nu oricum. Pot în continuare să fac plăţi (asta aduce comisioane), să desfiinţez depozite (asta îi scuteşte de plata unor dobânzi), dar nu pot constitui depozite (asta ar însemna să-mi plătească dobândă). Prin urmare, pot face doar operaţiuni prin care le intră lor bani în buzunar.
O să vedem ce părere au OPC-ul şi BNR-ul despre asta.
10 | 05 | 2010
Nea Gigi mi-a dat banii înapoi
Publicat de tubibu la 11:01 ...
Se pare că nea Gigi a primit mesajul meu. S-ar putea ca şi scrisoarea cu confirmare de primire pe care i-am trimis-o mai recent să fi avut importanţa ei.
Mi-au fost restituiţi banii aferenţi transportului de care n-am beneficiat. Deci, se poate, nea Gigi!
25 | 04 | 2010
La handbal nu-i ca la fotbal
Publicat de tubibu la 17:42 ...
Mă băieţi, nu ştiu de când vă uitaţi voi la sportul ăsta, dar să ştiţi că la handbal nu-i ca la fotbal. La fotbal, da’, cu 4 goluri avans, eşti aproape calificat.
La handbal însă, după cum aţi văzut şi voi, se înscriu mai mult de 4-5 goluri pe meci. La meciul ăsta, s-au înscris 60! De-asta, o diferenţă de 4 goluri înseamnă destul de puţin. E un pic mai bine decât un egal. Un fel de 1-0 la fotbal.

De aici.
25 | 04 | 2010
Zona crepusculară :)
Publicat de tubibu la 14:27 ...
Vechi da’ bun!
Descoperit la Reporter Virtual.
24 | 04 | 2010
Dinamo, condamnată din nou de Cristi Borcea
Publicat de tubibu la 13:43 ...
23 | 04 | 2010
La Dinamo e nevoie de un şoc
Publicat de tubibu la 20:41 ...
Aşa-i place lui Cristi Borcea uneori să spună. Atât doar că, după nenumărate şocuri, Dinamo tot de căruţă este, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani.
Domnu’ Borcea, matale trebuie să înţelegi o treabă. Degeaba tocmeşti cei mai buni meşteri şi cumperi cele mai bune materiale, dacă ţii să-i înveţi pe meşteri cum să pună cărămizile. O să iasă naşpa, că matale nu eşti zidar de meserie şi nu te pricepi.
Aşa şi cu echipa asta în care te lauzi c-ai pompat atâta bănet. I-ai pompat degeaba, că treaba se face după alte prinţipii decât cele ale fotbalului profesionist. Eu unul n-am văzut echipă de fotbal de succes cu atâţia fini în teren ca la Dinamo. De obicei, ori ai mulţi fini în echipă, ori ai succes. Matale ai ales finii. La fel, ce poate fi în mintea unor jucători care azi sunt ridicaţi în slăvi, iar mâine înjuraţi? Sau care sunt invitaţi de patron noaptea la restaurant, deşi peste câteva zile au meci.
Domnu’ Borcea, ai dreptate! E nevoie de un şoc la echipă. Dar, de data asta, singurul şoc pozitiv ar fi plecarea matale.
23 | 04 | 2010
Prosport vorbeşte în italiană ca să înţeleagă şi argentinienii :)
Publicat de tubibu la 12:25 ...
22 | 04 | 2010
Evenimentul Zilei dă cu dezacorduri în cititorii săi :)
Publicat de tubibu la 17:53 ...



